Mulțumesc colegilor pentru nominalizarea pentru funcția de Ministru al Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrație, o onoare și o responsabilitate pentru orice om politic.
Perioada asta, cu o criză sanitară și socială, peste care se suprapune și criza politică, nu a mai existat în România ultimilor 30 ani. Cu fiecare spital care ia foc, cu fiecare deces care ar fi putut fi evitat dacă vechii politicieni s-ar fi preocupat de investiții în sistemul de sănătate, simțim mai acut eșecul vechii clase politice.
Îi invit pe toți parlamentarii să meargă pe stradă, să vorbească cu românii, să îi întrebe care e părerea lor despre situația actuală a României. Le spun: marea majoritate a românilor sunt dezamăgiți, obosiți să mai lupte pentru normalitate, îngrijorați pentru ziua de mâine, revoltați de starea deplorabilă a întregului stat – de la starea spitalelor la fiecare instituție care îi așază la cozi interminabile.
Am ajuns aici pentru că vechile partide au eșuat. Acum, în ultimul moment, miercuri, au șansa să arate responsabilitate. România nu mai poate fi captiva unei crize politice, în dispreț față de nevoile reale ale românilor.
Noi știm riscurile, însă nu ne gândim la procente electorale. Nu despre procente e vorba în vreme de criză. Ci despre curaj, responsabilitate și asumare!
De ce am acceptat să fiu nominalizat ministrul Dezvoltării? Ne spuneau, în Parlament, atunci când ei își votau pensiile speciale pentru primari, „voi nu aveți primari, nu știți cum e”. Astăzi avem și primari, iar USR continuă să rămână singurul partid împotriva acestor privilegii.
Mereu când vorbim despre Ministerul Dezvoltării a fost despre banii din PNDL sau Fondul de Rezervă. Despre mituirea baronilor. Nu despre reforma administrației publice, nu despre nevoile reale ale comunităților.
Îmi asum să fiu primul ministru care va pune capăt risipei și alocării banilor pe criterii politice. Îmi asum să verific toate proiectele desfășurate din PNDL în ultimii ani. Să vadă fiecare român dacă ce s-a construit acum 5 ani a folosit la ceva sau a fost doar un pretext pentru niște contracte cu firme de casă.
Să implementez programele din PNRR, să investim cele 2 miliarde de euro din fondul alocat pentru comunități, bani care trebuie să aducă schimbări reale în viața fiecărui român.
USR merge mai departe. Săptămâna viitoare urmează lupta în Parlament. Rămâneți alături de noi!
Ionuţ Moşteanu, deputat USR de Argeş
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.