Un număr de 62 noi investiții în infrastructura rutieră și tehnico-edilitară vor primi finanțare de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, ca urmare a semnării contractelor de către ministrul Adrian-Ioan Veștea și beneficiarii proiectelor.
Din Argeş au semnat contracte două localităţi: Mihăești, prin primar Andreea-Iuliana Crîmpiță-Matei, pentru „Extindere rețea canalizare în satele Văcarea și Valea Popii, inclusiv racorduri, racorduri în satele Mihăești și Valea Bradului, comuna Mihăești, județul Argeș”, sumă alocată de 13.621.187 lei şi Țițești, prin primar Gheorghe Savu, pentru „Pod din beton armat peste pârâul Valea Mănăstirii, în punctul Poiana Mărului, sat Valea Mănăstirii, în comuna Țițești, județul Argeș”, sumă alocată de 934.772,22 lei.
„Sunt în contact permanent cu autoritățile locale pentru implementarea acestor proiecte, întrucât astfel de investiții contribuie la creșterea standardului de viață al locuitorilor, oferindu-le acces la utilități, transport mai sigur și mai eficient și oportunități de dezvoltare economică”, a precizat ministrul Dezvoltării.
Contractele, în valoare totală de 679.062.421,56 de lei, vizează modernizarea infrastructurii de transport auto şi pietonal, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă și a rețelelor de canalizare menajeră, echiparea stațiilor de epurare, redimensionarea și extinderea unor conducte de distribuție a gazelor naturale și construirea sau reabilitarea unor poduri.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.