Misiune reușită de salvare de aproape 12 ore a Salvamont Argeș! Aseară, în jurul orei 23.00, s-a dat alarma! Salvamont Argeș a primit un apel de urgență, după ce patru turiști coborâți din Negoiu, rătăciți și epuizați sub Șaua Podeanu, au anunțat că au nevoie de evacuare. Patrula de serviciu de la Cota 2000 Transfăgărășan, împreună cu salvatori montani alarmați de acasă, au plecat în căutarea turiștilor. În jurul orei 04.30, aceștia au fost găsiți și cu toții se îndreaptă spre mașini pentru a fi preluați.

„Suntem încă în misiunea de recuperare a 4 turiști, care chiar și pe Cod portocaliu și-au asumat să meargă pe Negoiu și, apoi, bineînțeles că au ratat o potecă. Au început să aibă probleme cu frigul, așa că aseară, pe la 23.00, au sunat pentru ajutor. Colegii au ajuns la ei la ora 04.30 și de atunci a început evacuarea. Acum sunt pe drumul forestier Topolog, de unde urmează să fie preluați de mașini și aduși în Curtea de Argeș. Toți sunt în siguranță: și victimele, și salvatorii!” – Ion Sănduloiu, șeful Salvamont Argeș.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.