În perioada 12-13 februarie 2024 a avut loc, la Parlamentul European, „Conferința interparlamentară privind stabilitatea, coordonarea economică și guvernanța în Uniunea Europeană”, organizată de Parlamentul European și Parlamentul Belgian, ca parte a dimensiunii parlamentare a Președinției belgiene a Consiliului Uniunii Europene. Din partea Senatului României au participat la această reuniune senatorul Dănuț Bica, secretar al Comisiei economice, industrii și servicii și senatorul Ionel-Dănuț Cristescu, secretar al Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piața de capital.
Dănuț Bica, senatorul PNL de Argeș, a declarat: „Am reprezentat Senatul României la conferință, în calitate de secretar al Comisiei economice, industrii și servicii, împreună cu senatorul Ionel-Dănuț Cristescu, secretarul Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară și piața de capital. În cadrul reuniunii au fost abordate aspecte privind provocările economice, sociale și politice comune în cadrul Uniunii Europene și Monetare. Principalele teme de discuție au vizat coordonarea politicilor economice, gestionarea sustenabilității finanțelor publice și promovarea convergenței sociale în contextul geopolitic actual deosebit de complex”.
„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.