„Se elimină pensiile speciale ale parlamentarilor! Va fi sistată și plata celor deja acordate parlamentarilor în trecut. A fi parlamentar ține de vocație, de reprezentarea cetățenilor, de problemele comunității. Preocuparea pentru propria pensie trebuie să fie ultimul lucru la care să te gândești, ca deputat sau senator. Ce a fost până acum, era o inechitate, o discriminare față de persoanele care încasează pensii calculate pe baza contributivității.
În plus, este o perioadă grea, cu crize suprapuse și este nevoie de responsabilitate în cheltuirea banilor publici și de solidaritate.
Parlamentul trebuia să facă primul acest pas, apoi reforma tuturor pensiilor speciale va continua prin adoptarea legislației necesare. Nu este un capăt de țară pentru parlamentari: pe viitor, la fel ca orice cetățean, vor beneficia de pensie calculată pe baza contributivității. Nimeni nu trebuie să se ferească de contributivitate, pentru că milioane de pensii sunt calculate în acest fel”, a declarat Alina Gorghiu, președintele PNL Argeș.
Propunerea legislativă adoptată în şedința comună a Senatului și Camerei Deputaților de astăzi prevede abrogarea art. 49 și 50 din Statutul deputaților și al senatorilor (cap. XI), adică desființarea indemnizațiilor pentru limită de vârstă ale parlamentarilor (o parte a sistemului numit în mod curent de „pensii speciale”, deoarece acordarea se face fără a ține cont de principiul contributivității). Se prevede și sistarea plătii indemnizațiilor aflate în plată acordate în baza prevederilor din Statut care acum se abrogă. În 2022 au fost achitate un număr de 583 indemnizații pentru foști parlamentari.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.