Proiectul, finanțat prin Compania Națională de Investiții, a fost semnat în mandatul fostului primar, Virgil Baciu și implementat, în perioada 2020-2024, sub coordonarea actualului primar liberal din Corbi, Anca Baciu.
Elevii din școlile comunei Corbi, și nu numai ei, au la dispoziție, începând de astăzi, o sală de sport nouă și modernă, pretabilă mai multor sporturi precum baschet, handbal, volei, tenis, fotbal, gimnastică etc.
La inaugurare a fost prezentă președinta PNL Argeș, ministra Justiției, Alina Gorghiu, o susținătoare a sportului în rândul copiilor, alături de cei doi inspectori școlari generali adjuncți ai IŞJ Argeș, Cătălina Dumitrașcu și Cristi Crețu. Bucuria copiilor din Corbi de a avea o sală de sport modernă a fost împărtășită și de alți liberali prezenți la eveniment, la rândul lor susținători și promotori de proiecte pentru dezvoltare prin sport și mișcare: Mihai Coteț – candidat la Senatul României, Radu Perianu și Alin Călinescu – candidați la Camera Deputaților din partea Partidului Național Liberal Argeș.
„Nicio infrastructură nu este binecuvântată dacă nu are mulți copii. Sălile de sport sunt făcute pentru copii. Dragi părinți, am un mesaj pentru dumneavoastră: să știți că aceste investiții nu se fac de pe o zi pe alta, se fac cu bani mulți de la bugetul statului! De aceea vă rog să vă aplecați cu atenție atunci când copiii dumneavoastră vor să facă un sport, iar atunci când nu au chef să facă sport, să-i trimiteți să facă. Am doi băieți, unul de 9 ani și unul de 6 ani, care fac sport și pe care îi încurajez în acest sens. E importantă învățătura, dar e important și sportul și, cel mai important este să aveți o legătură cu copiii dumneavoastră în orice problemă!”, a ținut să menționeze Alina Gorghiu, candidată la Camera Deputaților.
Președinta PNL Argeș, Alina Gorghiu, a tăiat panglica inaugurală împreună cu copiii prezenți în sală cărora le-a oferit, ulterior, câte o medalie simbolică pentru a-i motiva să iubească sportul și să-l practice.
Prima activitate care a avut loc în sala nou-nouță a fost „Cupa Veseliei” constând în meciuri demonstrative de baschet și fotbal între copiii școlilor din localitate. Investiția de la Corbi, finalizată în ciuda multor impedimente întâmpinate în derularea proiectului, dovedește, așa cum a spus și ministra Justiției, Alina Gorghiu, că administrațiile liberale sunt performante și dezvoltă real comunități, nu doar în urban, ci și în mediul rural.
Sportul, sănătatea, infrastructura sau dezvoltarea comunităților din mediul rural sunt obiective din programul electoral al candidatului Partidului Național Liberal la președinția României, Nicolae Ciucă, susținute și de candidații liberali argeșeni la Parlamentul României.
Proiectul „România prosperă și sigură” pe care candidatul PNL, Nicolae Ciucă, îl propune pentru următorii cinci ani, are la bază performanțele modelului liberal de administrație locală, standardul ridicat de absorbție a fondurilor comunitare pe care liberalii l-au realizat.
Departamentul de Comunicare al PNL Argeș