Joi, 28 martie 2024, Consiliul Județean Argeș a organizat ”Gala Excelenței în Argeș” – ediția 2024, eveniment dedicat personalităţilor argeșene care, prin activitatea ştiinţifică şi profesională, s-au remarcat în domenii de referință în cursul anului 2023, contribuind în mod esențial la prestigiul județului Argeș.
Au fost acordate premii în 10 domenii de activitate – educație, sănătate, cultură, social, sport, tineret, turism, mediu de afaceri, mass-media și mediu public, precum și Premiul de Înaltă Apreciere – “Ambasadorul Argeșului”.
“Argeșul se mândrește cu oameni inimoși care, prin activitatea lor și prin rezultatele excepționale, s-au remarcat la nivel național și internațional, contribuind în mod esențial la prestigiul județului nostru. Este important ca acești oameni să fie cunoscuți de lumea întreagă și să primească aprecierea noastră, a tuturor. Într-o societate competitivă și plină de provocări, nu e ușor să faci performanță și să te remarci la cel mai înalt nivel. Acesta este și scopul Galei Excelenței – eveniment pe care îl consider un punct important în direcția punerii în valoare a performanței în principalele domenii de activitate. Pentru că alături de noi sunt, în această seară, reprezentanți ai Guvernului, parlamentari, primari, consilieri județeni, cred că este oportun să punctez faptul că anul 2023 a fost un an de succes în administrația publică a județului Argeș. Am reușit să închidem majoritatea proiectelor pe fonduri europene – proiecte mari, de amploare, în infrastructura rutieră, sanitară, în infrastructura unor edificii și obiective reprezentative în domeniul cultural și turistic.
Județul Argeș este pe primul loc în Regiunea Sud-Muntenia la investiții pe fonduri europene și pe primele locuri în țară la sumele alocate prin Programul Anghel Saligny și PNRR. Este o performanță pe care am reușit să o atingem în echipă. A fost un efort comun și cu această ocazie le mulțumesc colegilor mei pentru implicare. Am fost întotdeauna deschiși și am sprijinit numeroase proiecte derulate în parteneriat cu mediul academic, mediul de afaceri, instituții publice și asociații, dar și inițiative venite la propunerea societății civile, toate având menirea sa aducă un plus în dezvoltarea județului Argeș. Și vreau să vă asigur în continuare de aceeași deschidere și bună colaborare.
În final, vreau să vă mulțumesc pentru prezență dumneavoastră, celor celor care sunteți astăzi aici, premianților și tuturor celor care iubiți Argeșul și vreți ca Argeșul să crească, să se dezvolte și să devină un județ din ce în mai puternic. Este seara laureaților, iar Gala Excelenței va aduce în fața dumneavoastră povești de succes. Unele dintre ele au pus realmente Argeșul pe harta lumii și lucrul acesta nu poate decât să ne facă mândri!”, a declarat președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, în deschiderea Galei Excelenței.
Conform Regulamentului adoptat de plenul Consiliului Județean Argeș, candidaturile au fost evaluate de către un Juriu, care a avut misiunea de a alege cele mai bune nominalizări pentru fiecare domeniu. Din juriu au făcut parte:
• Adrian-Dumitru Bughiu – vicepreședinte Consiliul Județean Argeș;
• conf. univ. dr. Adrian Sămărescu – Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, Prorector al Centrului Universitar Pitești;
• George Caval – președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș;
• prof. Dumitru Tudosoiu – inspector școlar general – Inspectoratul Școlar Județean Argeș;
• Simona Bocanu, director executiv Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Argeș;
• dr. Anci Ionescu – consilier pe probleme de sănătate al președintelui Consiliului Județean Argeș;
• Cristian Cocea – director executiv – Direcția Județeană Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național-Argeș;
• Valeriu Ștefan – vicepreședinte ANAT – Regiunea Sud-Est.
• Gheorghe Smeoreanu – jurnalist, fondator și director al publicației Criterii Naționale.
Premiile speciale au fost acordate în domeniul SĂNĂTATE. Juriul a hotărât acordarea a 4 premii speciale pentru întreaga activitate, astfel:
• Colectivului de cadre medicale din Secția de îngrijiri paliative a Spitalului de Boli Cronice Călinești – pentru efortul, empatia şi profesionalismul de care dau dovadă în îngrijirea pacientului pe perioada confruntării cu problemele asociate bolilor cronice incurabile.
• Colectivului de cadre medicale din Secția de recuperare neurologică a Spitalului de Boli Cronice și Geriatrie „Constantin Bălăceanu Stolnici” – pentru întreaga activitate depusă în scopul recuperării unui număr cât mai mare de pacienți.
• Colectivului de cadre medicale din Spitalul „Sf. Maria” Vedea – pentru întreaga activitate de îngrijire medicală a bolnavilor cronici cu afecțiuni psihice.
• Spitalului de Pediatrie Pitești – pentru performanță și eficiență în atragerea și utilizarea fondurilor private pentru reabilitarea etajului VI al unității sanitare.
Au fost acordate 4 premii pentru Înaltă apreciere – Ambasadori ai Argeșului, după cum urmează:
• Fabrica de Magiun SONIMPEX Topoloveni.
• Bijuteria Teilor.
• Marilena Iosifaru, Corbeni – Tezaur Uman Viu.
• Constantin (Tică) Vasile, Brăduleţ – Tezaur Uman Viu.
La secțiunea EDUCAȚIE-Învățământ preuniversitar, laureat a fost desemnat David Mărghidan – prof. îndrumător Marian Haiducu. Toți nominalizații au primit Diplome de Excelență din partea Consiliului Județean Argeș:
• Emanuel Mazăre, care a câștigat în 2023 premiul I și medalia de aur la Olimpiada de matematică.
• David Valentin Ioniță – medaliat cu argint la Gimnaziada de vară din Rio de Janeiro-Brazilia, categoria Judo.
La secțiunea EDUCAȚIE – Învățământ universitar, a fost desemnat laureat prof. univ. dr. Nicu Bizon, cu o carieră de peste 30 de ani în educația universitară și cercetarea științifică. Toți nominalizații au primit Diplome de Excelență din partea Consiliului Județean Argeș:
• Prof. univ. dr. Marioara Abrudeanu.
• Conf. univ. dr. Sebastian Ene.
La secțiunea MASS-MEDIA a fost desemnat laureat jurnalistul Mihai Golescu – director al Ziarului Argeșul. Toți nominalizații au primit Diplome de Excelență din partea Consiliului Județean Argeș:
• Traian Ulmeanu – jurnalist.
• Revista de Cultură „Argeș”.
La secțiunea CULTURĂ a fost desemnat laureat academicianul Gheorghe Păun. Toți nominalizații au primit Diplome de Excelență din partea Consiliului Județean Argeș:
• Fundația Culturală Ilfoveanu/Badea – Pictor Sorin Ilfoveanu.
• Lector univ. dr. Cornel Popescu.
La secțiunea TINERET a fost desemnată laureat Alexandra Maria Manda, care a câștigat Marele Premiu la Cannes World Film Festival Remember The Future pentru filmul Contra Timp/Against Time. La această secțiune a fost nominalizat și alpinistul Vlad Teofil.
La secțiunea SPORT a fost acordat Trofeul Galei Excelenței echipei de bob C.S. Muscel Câmpulung: Mihai Tentea și Ciprian Daroczi, antrenor Iulian Păcioianu. Toți nominalizații au primit Diplome de Excelență din partea Consiliului Județean Argeș:
* JUDO: CSM Pitești – Răzvan Gărăgău, antrenor Valerică Ioniță.
* BOX: CSM Pitești – Adrian Marian Chiriță, antrenor Ioniță Mărășescu.
La secțiunea TURISM a fost acordat Trofeul Asociației Club Sportiv DTO Rally pentru organizarea Raliului Argeșului, cea mai importantă competiție automobilistică din sudul țării. Toți nominalizații au primit Diplome de Excelență din partea Consiliului Județean Argeș:
• Fundația Memorialul Închisoarea Pitești.
• Hotel Posada.
La secțiunea Mediul de afaceri a fost desemnat laureat Silviu Badea – Grupul Industrial Componente. Toți nominalizații au primit Diplome de Excelență din partea Consiliului Județean Argeș:
• Virgil Dumitru – Comesad.
• Cătălin Spătaru – General Trust Argeş SRL.
• Nicolae Movileanu – Delta Invest SRL.
La secțiunea ADMINISTRAȚIE a fost acordat Trofeul Galei Excelenței Primăriei Municipiului Pitești – primar, Cristian Gentea. La această categorie a fost nominalizată și Asociația Comunelor din România (AcoR) – filiala Județeană Argeș, președinte Ion Dumitru.
La secțiunea SOCIAL a fost desemnat laureat Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului. Toți nominalizații au primit Diplome de Excelență din partea Consiliului Județean Argeș:
• Preot Andrei Diaconescu – Catedrala “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Mioveni.
• Preot Gabriel Enescu – membru al Asociației pentru Asistență Socială Universul Copiilor Speciali Pitești.
„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.