Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a supus consultării publice ordinul comun cu Ministerul Energiei privind standardele de cost pentru rețelele de gaze ce vor fi dezvoltate cu fonduri din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, a anunțat Cseke Attila. După publicarea standardelor de cost vizând rețelele de apă, canalizare și drumuri, ministrul Dezvoltării a semnat un ordin comun cu ministrul Energiei privind costurile maxime aplicabile dezvoltării rețelelor de gaze.

Cseke Attila a subliniat: „Standardul de cost pentru rețelele de gaze este același cu cel aprobat pentru investițiile din fonduri europene: cel mult 6.400 euro/gospodărie existentă la momentul depunerii solicitării de finanțare. Standardul de cost se actualizează anual, folosind indicatori statistici diseminați de Institutul Național de Statistică și se publică pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației”. Actul normativ – este în consultare publică și poate intra în vigoare în cel mult 30 de zile de la adoptarea actului normativ privind Programul „Anghel Saligny”.

Mihai Cristian BOBI

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.