ℹ️ Conform prevederilor legale în vigoare cu privire la sistemul RO e-Factura (Ordonanța de Urgență nr. 120/2021 privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în România, cu modificările și completările ulterioare), aplicabile începând cu 01.07.2024, Societatea Apă Canal 2000 SA aduce la cunostința clienților persoane juridice că, începând cu luna aprilie 2025, va sista transmiterea în format fizic a Documentului de plată pentru serviciile de apă și canalizare.
În contextul implementării legislației, începând cu data de 01.07.2024, societatea Apă Canal a emis toate facturile reprezentând prestarea serviciului de alimentare cu apă și canalizare către toți clienții persoane juridice (societăți comerciale sau instituții publice), doar în spațiul virtual privat al ANAF (SPV), obligația descărcării acestora revenind în exclusivitate beneficiarului, aceasta fiind singura modalitate de transmitere a facturii fiscale.
Facem precizarea că doar facturile emise conform legii în spațiul virtual privat al ANAF (SPV) sunt cele care fac obiectul înregistrării în contabilitate, iar data comunicării facturii electronice către destinatar se consideră data la care factura electronică este disponibilă acestuia pentru descărcarea din sistemul național privind factura electronică RO e-Factura.
Pentru a evita situația întârzierilor la plată a serviciilor și sistarea furnizării utilităților, Apă Canal 2000 SA recomandă crearea unui cont online pe site-ul societății, www.apacanal2000.ro, la secțiunea Clienți – Servicii online, pentru a primi pe e-mail Documentul pentru efectuarea plății, în cuantumul facturii fiscale.
Trackback-uri/Pingback-uri