Primăria comunei Corbi a fost printre puţinele din zona Curtea de Argeş care a anunţat că va organiza Ziua de Curăţenie Naţională sâmbătă, 18 septembrie 2021. Cu câteva zile înainte, reprezentanţii administraţiei publice locale făceau un apel pe reţelele de socializare pentru implicarea tuturor locuitorilor pentru o comună curată şi frumoasă, de care să fie cu toţii mândri.
Mai multe amănunte ne-a oferit inimosul edil-şef Anca Baciu la câteva zile după finalizarea acţiunii: „Aşa cum ne-am obişnuit la ultimele evenimente de acest gen, baza au oferit-o elevii şi cadrele didactice, care s-au prezentat la punctele de întâlnire de la Primărie sau de la şcoli pentru a prelua sacii şi mănuşile. Au fost şi voluntarii obişnuiţi, oameni care răspund de fiecare dată la acţiunile pe care le desfăşoară administraţia publică locală. Un gust amar mi-a lăsat faptul că niciunul dintre domnii consilieri locali nu a participat la Ziua de Curăţenie din Corbi, deşi le-am trimis personal invitaţii în acest sens. Ca întotdeauna m-am bazat pe tata, consilier sătesc de Poienărei…”.
Revenind la acţiunea de sâmbătă, am remarcat faptul că la final s-au strâns mai puţine gunoaie decât în iunie 2021. Un alt motiv de bucurie l-a reprezentat faptul că malurile Râului Doamnei sunt acum curate, după dezastrul pe care l-am găsit în vară. Există şi o bilă neagră pentru cetăţenii noştri: de-a lungul drumului judeţean, voluntarii au avut serios de muncă şi la final am strâns zeci de saci cu mizerie! Concluzionând, suntem pe drumul cel bun, acţiunea a fost o reuşită şi acum trăim şi ne desfăşurăm activitatea într-un mediu curat, sănătos. Depinde doar de noi să îl menţinem în aceşti parametri!”.
Ca întotdeauna, la Ziua de Curăţenie de la Corbi, în primele rânduri a fost prezent şi fostul primar Virgil Baciu. Acesta şi-a ţinut promisiunea făcută pe o reţea de socializare şi, la final, „i-a cinstit” pe cei prezenţi la acţiune cu răcoritoare, ocazie cu care s-a făcut şi diseminarea acesteia.
Mihai Cristian BOBI
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.