La invitația președintelui Partidului Național Liberal, premierul Nicolae Ionel Ciucă și a preşedintelui PNL Arges, doamna Alina Gorghiu, în Ștefăneşti, jud. Arges, la Muzeul Național Brătianu, peste două sute de membri PNL din toată țara au participat la aniversarea a 148 de ani de la înființarea acestei formaţiuni, în 24 mai 1875.

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, Iulian Dumitrescu, europarlamentarii Dan Motreanu și Rareş Bogdan, prim-vicepreședintele Gheorghe Flutur şi istoricul Dinu Zamfirescu au fost câțiva dintre cei peste două sute de liberali prezenți la Florica.

Un cadou inedit pentru cei prezenți au fost florile din partea celebrului sculptor de la Valea Danului, Dan Gherasimescu, care a venit însoţit la eveniment de edilul-şef Vasile Preda şi de consilierul local, prof. Nicolae Niţă.

Aşa cum se întâmplā în fiecare an, au fost acordate premiile „Gheorghe Brătianu”, care anul acesta au mers la Alexandru Bold, medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Istorie, elev al Liceului Teoretic „Iulia Zamfirescu” din Mioveni; Alecu Alberto, medaliat cu argint, elev al Colegiului Național „Zinca Golescu” din Pitești; Ștefan Belu, elev al Liceului Teoretic „Iulia Zamfirescu” din Mioveni.

În discursurile lor, atât premierul, cât și președintele a.i. al Senatului României și-au arătat disponibilitatea pentru soluțiile reale și graduale în ceea ce privește greva profesorilor.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.