Cu un buget propriu care nu-i permite derularea unor investiții de anvergură, administrația din Tigveni încearcă atragerea de fonduri prin cele două linii principale de finanțare existente, Programul „Anghel Saligny” (fonduri guvernamentale) și Planul Național de Redresare și Reziliență (fonduri europene).

„Așteptăm cu mari speranțe deschiderea efectivă a finanțărilor pe cele două programe, Anghel Saligny și PNNR. Am depus foarte multe proiecte și sunt convins că măcar o parte din ele vor fi declarate eligibile. Cel mai important dintre ele, prin prisma orizontului de așteptare al cetățenilor, este cel depus pe Anghel Saligny, care vizează asfaltarea a peste 11 km de drumuri în toată comuna, drumuri pe care există deja rețele de apă și canalizare”, spune primarul Constantin Smeu.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.