Colegii de la Râmnicu Vâlcea Weekhttps://www.ramnicuvalceaweek.ro/ – scriu despre vestea bună pe care o așteptau vâlcenii și argeșenii de pe malul stâng al Oltului, respectiv de pe Valea Topologului: după zeci de ani, cele două județe vor avea drumuri moderne de legătură care vor scurta distanțele între localitățile din Vâlcea și Arges, vor promova turismul, vor pune in evidenta Țara Loviştei și vor lega direct Călimănești de Autostrada Sibiu-Pitești!

Astfel, prin Programul „Anghel Saligny”, ambele județe, Vâlcea și Argeşul, au primit – deopotrivă – finanțare pentru celebrul deja fost drum național de pământ DN 7D, redevenit drum județean: Câineni (Vâlcea) – Sălătrucu (Argeş).

După 20 de ani de memorii, demersuri, proteste, a fost reparată în 2021 greșeala fatală de transformare a Drumului Loviştei în drum naţional, iar președintele C.J. Vâlcea l-a preluat și l-a pus pentru finanțare prin fonduri guvernamentale. La fel a procedat pe secțiunea argeşeană și șeful C.J. Argeş.

Astfel, drumul care a dat atâția ani bătăi de cap, de fapt un drum vechi de legătură între Ardeal și Muntenia, primește cea mai importantă veste, adică finanțare. Drumul traversează Țara Loviştei și ajunge în Argeș, în comuna Sălătrucu, deschizând complet cele două zone montane cu un potențial uriaș turistic.

Dacă C.J. Vâlcea a fost inspirat în a pune spre finanțare în urmă cu 5 ani drumul județean de sub Cozia, Călimănești-Sălătrucel-Berislăvești-Limită Argeş, prin fonduri europene, argeșenii au obținut, iată, finanțarea guvernamentală pentru continuarea acestuia (drum de pământ) până la Șuici, acolo unde va fi nodul de pe viitoarea Autostrada Sibiu-Pitești. Astfel, stațiunea Călimănești va fi legată direct de acest culoar de transport.

În județul Vâlcea, drumul se află în execuție, urmând să fie finalizat cel târziu în primăvara anului viitor. Vorbim despre un drum prevăzut cu piste de biciclete, trotuare etc.

Așadar, este vorba despre două drumuri vitale de transport, DJ 703H și DJ 703G, care leagă nordul montan și, respectiv, zona submontană a Vâlcii și Argeșului, investiții uriașe așteptate nu de ani, ci de secole, pentru că ambele drumuri au fost de-a lungul istoriei cele mai folosite căi de circulație – Drum al Cruciaților, Drum al Mătăsii, legând Apusul de Orient, cu mult înainte de realizarea culoarului de pe Valea Oltului.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.