După eliberarea din funcție a subprefectului Emanuel Soare, președintele PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu, a ținut să-i mulțumească acestuia pentru activitatea desfășurată în cadrul Instituției Prefectului.

„Îi mulțumesc domnului Emanuel Soare, prim-vicepreședinte PNL Argeș, pentru activitatea desfășurată în cadrul Instituției Prefectului Argeș, din februarie 2020 și până astăzi. Ca prefect, la scurt timp de la numirea în funcție, s-a confruntat cu o situație fără precedent, coordonând instituțiile din județ în lupta cu noul coronavirus, în timpul stării de urgență și apoi în starea de alertă.

Datorită măsurilor ferme pe care le-a luat, răspândirea virusului a fost ținută sub control, iar activitatea economică a avut de suferit cât mai puțin. Eficiența deciziilor și măsurilor propuse de prefectul Emanuel Soare au fost recunoscute la nivel național de specialiști precum cercetătorul Octavian Jurma, care a propus ca modelul Argeșului să fie aplicat în țară, insistând asupra faptului că, în pandemie, masca salvează vieți.

Datorită eforturilor sale și a colaborării bune cu reprezentanții Guvernului, județul Argeș a beneficiat de aparatură medicală de top, atunci când avea cea mai mare nevoie, pentru a trata bolnavii de COVID. Prin implicare totală, Emanuel Soare a reușit să transforme complet modul cum Instituția Prefectului comunică cu argeșenii, insistând pentru digitalizare, transparență, dialog și deschidere. Tocmai de aceea, Instituția Prefectului Argeș a primit de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici un certificat de bune practici pentru modul cum a răspuns provocărilor generate de pandemie, oferind soluții eficiente.

De asemenea, trebuie să menționeaz rezultatele politice obținute de domnul Soare, într-o perioadă extrem de dificilă. Astfel, a reușit să obțină pentru PNL Argeș un scor mai mult decât onorant la alegerile locale de anul trecut, când a candidat pentru președinția Consiliului Județean – competiție electorală în care a obținut peste 28%, mulțumită voturilor celor aproape 70.000 de argeșeni care au considerat că județul are nevoie de un lider de dreapta, tânăr, energic și implicat.

Sunt cel care l-am convins pe Emanuel Soare să se implice în politică, dânsul fiind la acel moment prorector al Universității din Pitești. Cu tactul, răbdarea și perseverența arătate în cariera didactică, Emanuel Soare a convins și în politică, iar în administrație a demonstrat că se pot face reforme esențiale. Sunt convins că domnul Soare mai are multe de spus în politică și în administrație și îl asigur de tot sprijinul meu în proiectele la care se va angaja pe viitor”, a declarat deputatul Adrian Miuțescu, președinte PNL Argeș.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.