PNL Pitești nu renunță la proiectul cu acordarea stimulentului pentru nou-născuți în valoare de 2.500 de lei. Cele 3.500 de semnături de susținere a inițiativei noastre, strânse până azi, dovedește că marea majoritate a oamenilor doresc ca acest proiect să fie aplicat și la Pitești. Chiar dacă colegii din PSD nu doresc să sprijine natalitatea.

De neînțeles acest blocaj al PSD, având în vedere situația de fapt: sunt din ce în ce mai puțini nou-născuți în Pitești. Sporul demografic este negativ și soluția nu este nepăsarea!

E nevoie de acest stimulent, e un proiect care a avut rezultate în multe alte localități din România unde s-a aprobat, motiv pentru care oamenii au și răspuns pozitiv la campania noastră de strângere de semnături pentru susținere.

Propunerea consilierilor locali PNL a fost ca stimulentul să fie la același nivel ca și în București, unde se acordă din anul 2017.

Mulțumesc piteștenilor pentru sprijin! Vom fi pe stradă să strângem în continuare semnături. E în joc viitorul Argeșului! Vă mulțumim tuturor pentru suport și vă ținem la curent!  

Alina Gorghiu, președinte PNL Argeș

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.