În urmă cu trei ani a fost promulgată Legea nr. 15/2020 privind înființarea Muzeului Național „Brătianu”, instituție publică de importanță națională, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii. Demn de subliniat este faptul că senatorul Dănuț Bica a fost unul dintre inițiatorii acestei legi.
„La 33 de ani de la reînființarea Partidului Național Liberal, de Ziua Culturii Naționale, s-au împlinit trei ani de la promulgarea Legii nr. 15/2020 privind înființarea Muzeului Național Brătianu, instituție publică de importanță națională, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii, cu sediul în Vila Florica (Ansamblul Conacului Brătianu-Florica), situat în localitatea Ștefănești, județul Argeș. Din acel moment, Conacul Brătianu-Florica a căpătat statutul pe care îl merită. Sunt mândru că am contribuit, atât în calitate de co-inițiator, cât și prin intervențiile mele din ședințele Comisiei pentru cultură și plenului Camerei Deputaților, la adoptarea acestei legi”, a declarat parlamentarul argeșean.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.