Sistemul de sănătate din județul Argeș se schimbă radical, odată cu investițiile cu fonduri europene, guvernamentale și județene pentru reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Spitalelor de Urgență și de Pediatrie din Pitești. Consiliul Județean Argeș a aprobat și Devizul general actualizat și indicatorii tehnico-economici pentru un alt obiectiv important, respectiv construcția unui Laborator de radioterapie.
În urma acestei investiții, argeșenii bolnavi de cancer vor putea face tratament în Pitești și nu vor mai fi nevoiți să facă naveta în București sau alte zone ale țării. Valoarea proiectului – finanțat prin PNRR – este de 99.465.040 de lei cu TVA.
„Prin investițiile pe care le derulăm vom avea condiții adecvate și tehnologie de ultimă generație pentru diagnosticare precisă, rapidă și tratament adecvat. Niciodată nu au fost asemenea investiții în sistemul de sănătate din județul Argeș! Punem sănătatea argeșenilor pe primul loc!”, a declarat Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș.
Laboratorul de radioterapie va fi într-o construcţie nouă cu 5 etaje. Tehnologia de ultima generaţie IMRT-VMAT va asigura unul dintre cele mai performante tratamente de radioterapie disponibile în lume şi va permite acoperirea întregului lanț de tratare a afecţiunilor oncologice.
De asemenea, Consiliul Județean a dat în administrarea Spitalului Județean de Urgență Pitești un aparat de radiologie (Röntgen) Carestream DRX-Compass și un Computer Tomograf Revolution Evo.
„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.