▼ Care este realitatea de la care plecăm:
➥ La acest moment, cele două instituții de cultură din subordinea Primăriei Pitești nici măcar nu au un director cu concurs pentru că… la Pitești contează obediența, nu competența!
➥ Instituțiile sunt prăfuite și cât se poate de departe de ceea ce înseamnă un management modern, deschis către comunitate.
➥ Filarmonica Pitești este o instituție unde profesioniști care au dus greul sunt marginalizați de o conducere politică ce nu are nici cea mai mică legătură cu actul de cultură și nici cu cel de management.
➥ Centrul Cultural a fost creat parcă pentru a-i găzdui pe statul de plată pe cei care se ocupă de cultul personalității primarului în funcție.
➥ Avem, așadar, două sisteme închise, politizate, conduse de amatori într-ale culturii!
▼ Asta vom facem noi!
➥ Vrem să aducem la aceeași masă instituțiile de cultură, mediul universitar, sectorul cultural independent, artiștii cetății, pentru ca împreună să elaborăm și să punem în practică o strategie reală și aplicabilă pentru reafirmarea culturii ca un bun comun al nostru, al tuturor.
➥ Vrem să lărgim oferta de produse culturale într-o cheie antreprenorială și în logica pieței și să sprijinim și proiectele independente care vin din zona neinstituționalizată.
➥ Piteștiul nu are un teatru. Vrem un teatru care să implice oamenii talentați ai orașului, studenții și elevii!
➥ Vrem ca instituțiile de cultură să fie implicate social, căci terapia prin artă are beneficii deja demonstrate.
➥ Vrem să încurajăm și să sprijinim proiectele culturale care vin din zona școlilor piteștene.
#Piteștiulmerită #UnPiteștiîncaremerităsătrăiești #ÎmpreunăschimbămPiteștiul #PlanulmeupentruPitesti
„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.