Întotdeauna mi-au plăcut discuțiile informale, relaxate, ca de la suflet la suflet, motiv pentru care m-am bucurat că s-a deschis Cafeneaua liberală!
Copiii mei sunt de vârsta tinerilor cu care, în seara aceasta, am stat la o cafea și îndelungi discuții. Frământările, visurile și aspirațiile lor nu îmi sunt deloc străine.
Gândurile lor, din păcate, sunt departe de Pitești, și chiar și de România. Nu se simt reprezentați de actuala clasă politică. Nici eu nu mă simțeam reprezentat, când am decis să mă implic.
Dacă am reușit să conving măcar pe unul dintre ei despre cât de important este să nu stai deoparte, ci să fii tu, cel dintâi, un exemplu, fără a aștepta de la alții schimbarea, eu sunt fericit!
Schimbarea vine doar atunci când, unul câte unul, ieșim din inerție. Altfel, vom mai avea încă o generație blazată și ar fi mare păcat…
Dar de asta sunt bune aceste întâlniri care ne aduc laolaltă și ne arată că nu suntem singuri în lupta asta. Cât timp există speranță, totul este posibil!
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.