Din 1875, PNL scrie istorie alături de români. De numele Partidului Național Liberal se leagă unele dintre cele mai importante momente din istoria modernă a României: obținerea independenței de stat, ridicarea României la rang de regat, Războiul de întregire a neamului, crearea României Mari și adoptarea Constituției din 1923.

La ceas aniversar, este important să ne amintim de toți liberalii care au avut contribuții importante la dezvoltarea României, de liderii aruncați în temnițele comuniste, de cei care au plătit cu viața pentru credința lor în valorile libertății.

Vedem astăzi cât de ușor se poate aluneca pe panta totalitarismului și a extremismului, tocmai de aceea este bine să ne reamintim lecțiile pe care istoria deja ni le-a oferit.

PNL are și astăzi o misiune importantă: modernizarea României și dezvoltarea comunităților locale. Din păcate, deși ne aflăm în Argeș, leagănul liberalismului, stânga a fost cea care s-a aflat la conducere în județ și în majoritatea localităților, și acest lucru se vede. Decalajul major între noi și alte județe, diferența de nivel de trai și de civilizație, toate acestea sunt ușor de constatat, dincolo de orice subiectivism.

Îmi doresc să ajungem în punctul în care să putem demonstra ce se poate face într-un Argeș cu adevărat liberal.

La mulți ani, PNL!

Mihai Coteţ, preşedinte PNL Piteşti

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.