Plenul comun al Parlamentului a votat, marţi, noua conducere executivă a Băncii Naţionale a României, cu Mugur Isărescu guvernator al BNR, Leonardo Badea şi Florin Georgescu – viceguvernatori, iar Cosmin Marinescu, Aura Socol, Roberta Anastase, Alexandru Nazare, Csoba Balint şi Cristian Popa, membri în Consiliul de Administraţie.
În urma votului din plenul celor două Camere ale Parlamentului, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a primit 286 voturi pentru şi 55 împotrivă. Leonardo Badea, vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie şi prim-viceguvernator al BNR, a primit 289 voturi pentru şi 52 împotrivă. Florin Georgescu, membru al C.A. şi viceguvernator al BNR a primit 287 voturi pentru şi 54 voturi contra. Cosmin Marinescu, membru al C.A.-ului BNR şi viceguvernator a primit 288 voturi pentru şi 53 împotrivă, iar Aura Socol a fost votată ca membru al C.A. al BNR, cu 289 voturi pentru şi 52 împotrivă. Roberta Anastase a fost votată ca membru în Consiliul de Administraţie al BNR primind 286 voturi pentru şi 55 împotrivă. Alexandru Nazare a fost votat membru al C.A. al BNR cu 301 voturi pentru şi 40 contra şi Balint Csoba, tot pentru funcţia de membru al C.A., 289 voturi pentru şi 52 contra, iar Cristian Popa a fost votat pentru funcţia de membru în C.A. cu 290 voturi pentru şi 51 contra.
Birourile Permanente ale celor două camere au constatat că toţi candidaţii au întrunit majoritatea de voturi necesare pentru numirea în funcţiile în care au fost propuşi.