Tradiţia s-a respectat şi astăzi, atunci când o numeroasă delegaţie liberală a împărţit lalele galbene pentru doamnele şi domnişoarele din municipiul Curtea de Argeş. Ca şi în data de 1 Martie, la ora 11.00 „punct, fix, trecute”, după tradiţionala fotografie de grup, domnii au trecut la muncă, iar doamnele au fost cele care au imortalizat momentul. De îmbrăţişările argeşencelor s-au bucurat Cristian Mitrofan – fostul lider PNL Curtea de Argeş, omul de afaceri Liviu Nicolae – preşedintele COAL Argeş, consilierii municipali Doru Georgescu şi Mădălin Marinescu, trezorierul organizaţiei, Constantin Teodorescu şi venerabilul Alexandru Ionescu, în timp ce colegele Maria Dumitrache – consilier municipal, Adelina Şorici – şef Cabinet parlamentar senator Dănuţ Bica şi Ancuţa Minea au supervizat acţiunea.
Cu o astfel de mobilizare, florile au fost împărţite rapid, în maxim 20 de minute. Din nou, argeşencele nu au ratat ocazia să se intereseze despre lucrările edilitare care se execută în acest timp în oraş, cei trei consilieri locali amintiţi fiind cei care au dat explicaţiile de rigoare. La final am consemnat următoarea declaraţie, pe care v-o redăm în cele ce urmează:
„8 Martie înseamnă curaj, determinare, egalitate de gen și lupta continuă a femeilor din istorie pentru drepturile lor. Tema rămâne de actualitate, şi putem aici să amintim acţiunile întreprinse în ultimul an de preşedintele a.i. al Senatului şi liderul PNL Argeş, dna Alina Gorghiu, pentru a-i da FEMEII ROMÂNE locul pe care îl merită în familie, societate şi politică.
Femeile și-au dorit dintotdeauna să lucreze, să voteze și să fie plătite egal cu bărbații. Și nu s-au oprit din lupta lor! Au ieșit pe străzi, au fost vocale, s-au făcut auzite și s-au arătat altfel de cum le-a prezentat istoria: au fost curajoase și determinate! Au spus că pot! Au reușit!
Atunci când sărbătorim femeia pe 8 Martie, sărbătorim sacrificiul femeilor care au vrut să fie mai mult decât ceea ce se stabilise pentru ele. La Mulţi Ani, iubite Doamne şi Domnişoare!”, au declarat reprezentaţii PNL Curtea de Argeş la finalul acţiunii de astăzi.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.