Astăzi a avut loc Adunarea Generală a PSD Bălilești, primarul Victor-Cătălin Turturică fiind desemnat cu unanimitate de voturi să candideze pentru un nou mandat al comunei. Rezultatele obținute până acum la conducerea Primăriei sunt dovada priceperii și implicării sale pentru schimbarea în bine a localității.
La Adunarea Generală a participat o echipă numeroasă a PSD Argeș condusă de președintele Ion Mînzînă – președinte al Consiliului Județean Argeș – și de deputatul Simona Bucura Oprescu, ministru al Muncii și Solidarității Sociale, secretar executiv al PSD Argeș.
„La Bălilești s-a făcut treabă bună în ultimii ani! Primarul Victor-Cătălin Turturică a schimbat în bine Bălileștiul, iar secretele reușitei sunt priceperea sa de a scrie proiecte bune și știința de a-și alege echipa. Bălilești este localitatea din Argeș cu cele mai mari investiții derulate cu finanțare guvernamentală! Îmi vin în minte acum proiectele prin Programul Național Anghel Saligny fără de care Bălileștiul nu ar fi putut avea niciodată 25,5 milioane de lei, sumă care s-a obținut de la Guvern prin Ministerul Dezvoltării pentru reabilitarea rețelei de apă din Băjești, respectiv pentru înființare și extindere rețea canalizare în întreaga comună. Nu s-ar fi reușit să se facă nici dispensare prin CNI, alte obiective fără sprijinul echipei conduse de Ion Mînzînă, în perioada 2020-2024 fiind realizate cele mai mari investiții publice în Argeș!”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.
„Spunea doamna ministru Simona Bucura-Oprescu faptul că cele mai mari investiții dintr-o comună din Argeș aici s-au făcut. Așa este! Pentru că toate lucrurile acestea s-au făcut prin munca unei echipe. Trebuie spus că și Consiliul Județean a alocat sume mari pentru comuna Bălilești pentru proiecte importante pentru întreaga comunitate. Venim de fiecare dată aici ca acasă. Locuitorii comunei Bălilești au un primar exceptional. Victor-Cătălin Turturică este un primar care are vocația construcției!”, a declarat Ion Mînzînă.
„Împreună cu echipa condusă de Ion Mînzînă, am făcut multe investiții în comuna Bălilești. A fost o muncă de echipă, iar rezultatele se văd. Le mulțumesc pentru încrederea acordată. Candidez pentru un nou mandat cu dorința de a continua lucrurile bune începute și a dezvolta și mai mult localitatea. Cetățenilor comunei le mulțumesc, de asemenea, pentru încrederea pe care mi-au acordat-o și le promit că, la fel ca și până acum, nu-i voi dezamăgi”, a declarat Victor-Cătălin Turturică.
„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.