În data de 31 ianuarie 2022 s-a desfăşurat Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Electroargeş S.A., la sediul societăţii din Curtea de Argeş, str. Albeşti, nr. 12, judeţul Argeş. La şedinţă au participat 14 acţionari (6 prezenţi şi 8 prin corespondenţă), reprezentaţi sau prin corespondenţă, având un număr de 48.769.347 acţiuni, reprezentând 69,91% din capitalul social.
În urma dezbaterilor care au avut loc în conformitate cu prevederile Legii 31/1990R şi ale Actului Constitutiv al Societăţii, Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor a hotărât, cu o majoritate de 32.668.946 voturi (drepturi de vot) „PENTRU”, reprezentând 99,99% din totalul de 32.669.246 voturi exprimate (corespunzătoare acţiunilor cu drept de vot) în Adunare, 300 voturi împotrivă şi 0 abţineri, confirmarea în calitate de administratori ai Electroargeş SA a membrilor actuali ai Consiliului de Administraţie, respectiv confirmarea Consiliului de Administraţie al Electroargeş SA format din următorii 3 membri: Constantin Ştefan; Cardinal Main SRL, prin reprezentant permanent Roxana Scarlat; Csoarpi Saints SRL, prin reprezentant permanent Adrian Ionescu.
De asemenea, s-a aprobat cu o majoritate de 32.668.946 voturi (drepturi de vot) „PENTRU”, reprezentând 99,99% din totalul de 32.669.246 voturi exprimate (corespunzătoare acţiunilor cu drept de vot) în Adunare, 300 voturi împotrivă şi 0 abţineri confirmarea mandatului membrilor Consiliului de Administraţie al Electroargeş S.A. până la data de 26 aprilie 2025.
Vă prezentăm mai jos cum s-a votat:
- Numărul total de voturi valabil exprimate: 32.669.246, ce reprezintă 46,83% din capitalul social.
- Au fost exprimate un număr de 32.668.946 voturi PENTRU, reprezentând 99,99% din acţiunile prezente cu drept de vot, care reprezintă 46,83% din capitalul social.
- Acţionarii care au votat PENTRU deţin 99,99% din totalul acţiunilor prezente în adunare (incluzând şi acţiunile cu drept de vot suspendat), respectiv 69,91% din capitalul social.
- Au votat ÎMPOTRIVĂ acţionarii reprezentând 0,0009% din totalul acţiunilor prezente cu drept de vot, care reprezintă 0,0004% din capitalul social.
- S-au ABŢINUT acţionarii reprezentând 0% din acţiunile prezente cu drept de vot, care reprezintă 0% din capitalul social.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.