Gândul meu se îndreaptă astăzi către cei care în fiecare zi intră în tură și își spun, în gând: „Mă rog lui Dumnezeu ca astăzi să nu moară niciun pacient!”. Medici în general, dar mai ales urgentiști. 🚨

Pe 27 mai se celebrează anual Ziua Internațională a Medicinei de Urgență și vreau să-mi exprim recunoștința pentru toți cei care intervin în situații critice, atunci când viața semenilor este pusă în pericol – asistenți de ambulanță, paramedici SMURD, medici urgentiști și nu numai.

🙏 Vreau să le mulțumesc medicilor urgentiști din România, și în special tuturor medicilor care lucrează în Spitalul Județean de Urgență Pitești, oameni și medici profesioniști în mâinile cărora viețile celor din județ și nu numai sunt salvate zilnic.

Supuși uneori la persecuții pur politice și interese de campanie ale unor oameni ajunși vremelnic în diverse funcții, acei profesioniști din spatele ușilor SJU Pitești, uneori chiar depășiți numeric, cu resursele pe care le au, atât cât le au, reușesc zilnic să salveze vieți și să se uite seara în oglindă fără să aibă remușcări că nu ar fi făcut și astăzi tot ce a stat în puterea lor pentru a salva.

Cinste lor!

La mulți ani de Ziua Internațională a Medicinei de Urgență!

„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.