Reputatul medic piteştean, prezent in emisiunea eDIMINEAŢĂ, a declarat următoarele: „Aceste examene sunt foarte importante, deoarece reprezintă finaluri de etapă în cariera elevilor. Cred că mai degrabă părinţii sau bunicii resimt mai acut presiunea, şi vă dau exemplul cu antrenorul care este expus infarctului pe banca tehnică, în timp ce elevii săi sunt angrenaţi într-o activitate sportivă pe care o cunosc, care îi ţine mai departe de emoţii. Ei lucrează mai mult cu emisfera stângă şi emoţiile care sunt pe emisfera dreaptă sunt un pic pe planul doi.

Pentru aceşti elevi, pentru copiii Argeşului este un moment foarte important, este finalul unei etape în care arată ce pot. Le urăm succes tuturor, pentru că acum se văd rezultatele muncii din ultima perioadă. Sunt unii care au lucrat zi de zi, au acumulat materia şi se simt ca peştele în apă, în timp ce alţii au învăţat mai pompieristic, pe ultima sută de metri, dar – fiind inteligenţi – pot să valorifice aceste informaţii. Important este ca ei să aprecieze aceste examene la justa valoare şi să le folosească ca pe un pas în viitoarea carieră. Mi-ar plăcea să cred că majoritatea au un vis în viaţă şi îşi urmează cu pasiune şi efort acest ideal, astfel încât aceste examene să fie nişte borne pe drumul spre viitoarea lor meserie”.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.