„Emoție și culoare prin artă” – este titlul proiectului care tocmai s-a încheiat în acest weekend și de care s-au bucurat cei peste 60 de copii și tineri cu autism din cadrul Asociației Părinților Copiilor cu Autism Argeș. Acțiunea, cofinanțată de Consiliul Judetean Argeș, a adus multă bucurie în sufletele părinților, dar și pe chipurile copiilor și tinerilor care au un rol atât de special pe acest pământ.
„Suntem profund recunoscători Consiliului Județean Argeș!”
„Suntem profund recunoscători Consiliului Județean pentru sprijinul oferit, care ne-a permis să organizăm acest atelier de creație unicat, menit să aducă bucurie și dezvoltare copiilor și tinerilor cu dizabilități”, a declarat președintele asociației, Andreea Badea, în deschiderea atelierului de creație din acest weekend. Atelierul s-a desfășurat la sediul principal al APCA Argeș, mai exact la Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Mihail”, din Bulevardul I.C. Brătianu nr. 36 Pitești, și a inclus șase secțiuni. Astfel, copiii și tinerii cu nevoi speciale au fost ajutați de către traineri specializați să-și exprime emoțiile și creativitatea prin desen, pictură, art craft, au făcut terapie ocupațională prin gătit, sport, dar s-au bucurat să vizioneze și un film împreună.
„Ne dorim să promovăm incluziunea socială”
„Toate aceste activități au fost concepute pentru a stimula creativitatea, coordonarea și dezvoltarea emoțională a participanților, asigurându-le un mediu sigur și stimulativ. Prin acest proiect, ca și în toate proiectele pe care le derulăm, ne dorim să promovăm incluziunea și să sprijinim dezvoltarea personală și socială a copiilor și tinerilor cu dizabilități. Mulțumim încă o dată Consiliului Județean Argeș pentru susținerea lor neprețuită, care a făcut posibilă realizarea acestui eveniment special”, a completat conducerea Asociației Părinților Copiilor cu Autism Argeș.
Proiectul a constat în două etape
Atelierul de creație a reprezentat a doua etapă a proiectului „Emoție și culoare prin artă”, prima desfășurându-se în localitatea Horezu, în cadrul unei tabere de vară în perioada 21-23 iunie. Valoarea finanțării nerambursabile de la bugetul județului Argeș a fost de 33.000 lei, APCA Argeș având o participare de numai 10%. Proiectul „Emoție și culoare prin artă” a fost declarat câștigător în urma unui apel de proiecte organizat la sediul C.J. Argeș în cursul lunii martie a.c.
Mai multe informații despre etapele desfășurării proiectului se pot găsi pe site-ul: www.autismulinarges.ro, dar și pe pagina de Facebook a Asociației Părinților Copiilor cu Autism Argeș.
Orice ajutor este binevenit!
Astfel, oricine dorește să facă o donație pentru a susține eforturile asociației în a oferi ore de terapie gratuită copiilor și tinerilor cu autism din județul Argeș, de asemenea oricine dorește să susțină și să se implice în proiectele și dezideratele asociației, o poate face atât online, cât și la cele două sedii din Pitești, unde asociația funcționează pe bază de contract cu chirie: Bulevardul I.C. Brătianu nr. 36, respectiv din str. Fântânii nr. 27.
Cont bancar BCR donații persoane fizice –
Asociația Părinților Copiilor cu Autism Argeş:
RO35 RNCB 07891 2060 1740 001
Detalii de plată: DONAȚIE.
Trackback-uri/Pingback-uri