Astăzi, în jurul orei 11.30, un puternic incendiu a izbucnit pe strada Albeşti din municipiul Curtea de Argeş, la Dacia Service şi la spălătoria auto care funcţionează în incintă. La faţa locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoscară şi un echipaj SMURD de prim ajutor calificat din cadrul Detaşamentului Curtea de Argeş. Incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă şi degajare mare de fum. Din informaţiile preliminare, se pare că ar fi afectată o suprafaţă de 1.000 mp de clădiri. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Pericolul de explozie este foarte mare, pentru că în vecinătate funcţionează şi o staţie de carburanţi. Intervenţia de lichidare a incendiului este în plină desfăşurare!

Sursa foto: Marius Claudiu, Info Trafic Curtea De Argeş.

UPDATE 12.35: În sprijin au fost alocate încă 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă de la Detașamentul de Pompieri Pitești și Punctele de Lucru Tigveni și Aninoasa. La fața locului s-au deplasat și primul adjunct al inspectorului şef și șeful centrului operațional. Încă se intervine pentru găsirea și stingerea focarelor, dar acum nu mai sunt probleme deosebite. În interior au fost câteva butelii care puteau provoca o explozie, dar s-a acționat pentru răcirea lor și extragerea din construcție.

Credit foto: ISU Argeş

UPDATE 14.26: Conform informaţiilor transmise de ISU Argeş, la fața locului au acționat 22 de subofițeri pompieri cu 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD, iar pentru gestionarea forțelor în teren au ajuns la intervenție primul adjunct al inspectorului șef și șeful centrului operațional județean.

Flăcările au afectat aproximativ 1.000 mp din construcție şi s-au propagat rapid la vopsitorie, service, spălătorie și spațiile de birouri. În service a fost și un autoturism, la care a ars partea din față.

Căldura degajată de flăcări a mai spart și cinci geamuri situate pe fațada unei clădiri din imediata vecinătate. Din fericire, nu au fost victime ale evenimentului, personalul reușind să se evacueze la timp.

S-a evitat producerea unei posibile explozii, prin răcirea și extragerea câtorva butelii din interiorul clădirii. În același timp, pompierii au acționat și pentru împiedicarea flăcărilor să se propage la alte spații și vecinătăți.

Intervenția s-a întins pe parcursul a două ore și jumătate, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.

UPDATE 16.12: Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este de natură electrică, efectul termic produs la nivelul unui conductor electric defect sau neizolat corespunzător.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.