DSP Argeș anunță că din 28 septembrie 2021 va începe administrarea celei de-a a treia doze de vaccin impotriva maladiei COVID-19, dată fiind evoluţia epidemiologică severă din România şi necesitatea asigurării protecţiei cetăţenilor împotriva acestei boli, vaccinarea reprezentând soluţia sigură şi eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19.
Se recomandă administrarea celei de-a treia doze pentru:
- persoanele cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe: persoane cu vârsta peste 65 de ani, persoane cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoane din centrele medico-sociale şi alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia naţionala de vaccinare;
- persoanele cu risc mare de expunere: personal medico-social şi personal din învăţământ.
Accesul la vaccinare este permis şi altor categorii populaţionale, care au cel puțin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală.
Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema iniţială. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Moderna).
Pentru persoanele imunizate cu vaccin Johnson&Johnson nu este necesară la acest moment administrarea dozei de rapel, având în vedere că, în România, imunizarea cu acest vaccin a început la data de 4 mai 2021.
Programarea persoanelor pentru administrarea dozei de rapel (doza 3) se va realiza prin mijloacele deja cunoscute, inclusiv prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naţionale de programare la vaccinare.
Pentru persoanele din centrele medico-sociale şi rezidenţiale, imobilizate la domiciliu sau fără adăpost, vaccinarea se va realiza cu ajutorul echipelor mobile puse la dispoziţie de către direcţia de sănătate publică. Beneficiarii vor primi adeverinţe de vaccinare unde va fi specificată schema de vaccinare, cu menţionarea celor trei doze efectuate.
La Curtea de Argeş, imunizările se vor face la Centrul de Recreere a Persoanelor Vârstnice situat pe Bulevardul Basarbilor nr. 26.