Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat astăzi, la București, aprobarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ea spunând că sunt la mijloc 29 de miliarde de euro pentru investiții, astfel că trebuie implementate toate proiectele asumate. Klaus Iohannis a afirmat, la rândul său, că negocierile au durat atât de mult nu dintr-o eroare, ci pentru că s-a dorit un plan care să poată fi implementat imdiat. Primii bani din PNRR – 3,8 miliarde de euro – ar urma să fie primiți de România la finalul lui noiembrie, potrivit premierului Florin Cîțu.

România va primi prin PNRR granturi în valoare de 14,2 miliarde de euro și împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde de euro în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR). În principiu, Consiliul European are acum la dispoziție patru săptămâni pentru a adopta propunerea Comisiei. Aprobarea planului de către Consiliu ar permite plata a 3,6 miliarde EUR sub formă de prefinanțare, și anume 13% din suma totală alocată României.

Comisia va autoriza următoarele plăți pe baza îndeplinirii satisfăcătoare a jaloanelor și a țintelor prezentate în planul de redresare și reziliență, reflectând progresele înregistrate în ceea ce privește implementarea investițiilor și a reformelor.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.