Astăzi, la sediul Prefecturii Argeș a avut loc o dezbatere publică pe tema propunerii legislative de acordare a voucherelor de vacanță suportate din bugetul de stat salariaților din sistemul privat. Au participat Alina Gorghiu, președinte interimar al Senatului României, senatorul Eugen Țapu-Nazare, președintele Comisiei pentru antreprenoriat și turism, Radu Perianu, prefectul județului Argeș, senatorul Vlad Pufu, membru al Comisiei pentru antreprenoriat și turism și oameni de afaceri din Argeș, printre care şi Mihai Coteţ, preşedintele PNL Piteşti.
„Dezbaterea a fost bună, fiind un dialog constructiv între antreprenori și inițiatorii acestui proiect legislativ. Tema principală a dezbaterii a fost inițiativa legislativă a senatorului PNL Țapu-Nazare pentru acordarea voucherelor de vacanță în valoare de 1.450 lei și pentru mediul privat. Aceste vouchere de vacanță reprezintă un mijloc prin care salariații își refac puterea și capacitatea de muncă și, astfel, înregistrează o productivitate crescută a muncii. Şi eu susţin această iniţiativă, şi pe toate cele care ajută angajaţii şi angajatorii din mediul privat să depăşească perioada dificilă pe care o traversăm cu toţii în aceste momente!”, a spus preşedintele PNL Piteşti, Mihai Coteţ.
Președintele Senatului, Alina Gorghiu, a precizat că proiectul poate aduce o gură de oxigen turismului, cu precădere turismului argeșean care are mare nevoie de susţinere şi promovare. În total, 4,2 milioane de angajați din sistemul privat pot beneficia de vouchere de vacanță, a spus senatorul Eugen Țapu-Nazare, președintele Comisiei pentru antreprenoriat și turism.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.