În fiecare an, pe 30 ianuarie se sărbătorește Ziua Internațională a Nonviolenței Școlare, motiv pentru care, luni, începând cu ora 12.30, Primăria Orașului Mioveni, prin Direcția de Asistență Socială, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Inspectoratul Județean de Poliție Argeș, Inspectoratul de Jandarmi al Județului Argeș, Poliția Locală Mioveni și alți parteneri, organizează o întâlnire tematică, interactivă, cu elevii instituțiilor de învățământ din Mioveni.

Acțiunea are loc în cadrul unei campanii de prevenire și informare cu privire la fenomenul violenței în școli și se va desfășura la Centrul Cultural Mioveni, în două serii, de la ora 12.30, respectiv ora 14.00.

Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli promovează ideea de educare permanentă a copiilor în armonie, solidaritate, toleranță, nonviolență și respect pentru drepturile omului.

Conform unui raport al Organizației Salvați Copiii, în România, se estimează că aproape jumătate dintre elevi au fost agresați de colegi cel puțin o dată, iar conform datelor UNICEF, aproximativ 1 din 3 elevi din lume a fost victima bullying-ului, având consecințe devastatoare asupra procesului educațional, ratei de abandon școlar, sănătății fizice și psihice ale acestora.

În limita locurilor disponibile, la această acțiune sunt invitate să participe și alte categorii de persoane, interesate de tema discuțiilor, ori implicate în diverse programe de combatere a violenței de orice formă.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.