Alerta a fost postată pe site-ul hartaedu.ro, la următorul link: https://hartaedu.ro/alerta-scoala/ne-dorim-invatamant-de-calitate-pentru-elevii-nostri-la-scoala-gimnaziala-nr-1-ciofrangeni/?fbclid=IwAR2_otm6lCsqD6PwAmpvZMCD8_x3xCk2hL2UrYD1Y8w3TEI87cHHtTMGKBI. Problema sesizată de inimoasele cadre didactice din localitate, prin vocea prof. Mariana Cati Deaconu, v-o prezentăm în rândurile ce urmează:
„Ne confruntăm cu lipsa dotării sălilor de clasă cu materiale care ne-ar ajuta să ne atingem obiectivele cu succes. Funcționez în această școală din 2012 ca profesor pentru învățământul primar. Am avut și am în continuare copii interesați de actul educațional și părinți implicați în educarea copiilor lor. Rezultatele elevilor sunt foarte bune atât la ciclul primar, cât și la cel gimnazial, la Examenul de Capacitate.
Fiind în mediul rural, posibilitățile financiare nu sunt atât de mari, dar toți copiii au aceleași drepturi. Vrem să le oferim elevilor noștri posibilitatea de a învăța în prezența unei table interactive, cu un videoproiector fix în fiecare dintre cele 9 clase. Majoritatea lecțiilor noastre se desfășoară pe baza manualului digital, folosim diverse aplicații, prezentări și filme, documentare. Toate necesită aparatură modernă, de calitate. Suntem în secolul în care metodele moderne primează, sunt, într-adevăr, susținute de cele tradiționale, însă preferăm să fim în ton cu ceea ce are priză la copii.
Demersuri realizate
În fiecare an, în limita bugetului școlii, am încercat să îmbunătățim materialul didactic din școala noastră. Am obținut 20 calculatoare cu licență Windows10 prin proiectul Dăm click pe România, am amenajat Laboratorul de Informatică, toate sălile de clasă au acces la internet. Am îmbunătățit fondul de carte al bibliotecii, am inițiat proiectul Școala după școală, dat fiind faptul că în 2019 am înființat o Grădiniță cu Program Prelungit. Am avut întotdeauna sprijinul colegilor, conducerii școlii, părinților și comunității locale”.
Alerta a fost postată la începutul lunii mai, iar demersul a strâns până acum 148 de susținători. Dacă doriţi să ajutaţi o şcoală din mediul rural, aveţi mai sus link-ul, acolo unde veţi găsi şi instrucţiuni în acest sens!
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.