În tradiţia populară, Octombrie este luna de toamnă în care gospodarii satelor îşi adună ultimele recolte de pe câmp şi-şi pun la adăpost rodul trudei permanente începute la primele semne ale primăverii. Destui dintre ei sunt atenţi la anumite aspecte ale vremii, pe care au învăţat de la bătrânii lor să le interpreteze. Nu de alta, dar aceşti oameni trăiesc în armonie cu tot ceea ce-i înconjoară, iar vremea contează enorm în planurile pentru viitoarele recolte. Pentru cunoscători, atunci când frunzele copacilor cad mai devreme decât de obicei, anul următor va fi unul bogat în roade. Iar dacă rămân până târziu în toamnă, iarna e departe, dar va fi una grea când va sosi, iar anul viitor pomii vor fi năpădiţi de omidele ce vor distruge mare parte din fructe. La fel, dacă în luna aceasta vom avea brumă abundentă şi dacă vor apărea şi primele ninsori, vom avea un ianuarie călduţ, în care va predomina moina…
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.