Sute de argeșeni au participat astăzi, de Ziua Națională a României, la manifestările organizate cu această ocazie în fața Bisericii Sfântul Nicolae Domnesc din Curtea de Argeș.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, slujba religioasă a fost oficiată de părintele arhimandrit Caliopie Ichim, consilier eparhial, împreună cu un sobor de preoți. Cu această ocazie a fost citit mesajul chiriarhului, prin care a fost evidențiată importanța acestei zile pentru istoria neamului românesc.

De asemenea, diferite instituții au depus coroane de flori pentru eroii neamului căzuți la datorie.

În finalul evenimentului, cei prezenți au participat la parada militară.

Marea Unire din 1918, râmâne peste veacuri, sublima formă de manifestare a conștiinței noastre pentru unitatea de neam și limbă. Ea este manifestarea concretă a dorinței și voinței unui popor, care există de mii de ani în istoria lumii.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.