Au marcat: Tănase (min. 54, din 11 m), Dumiter (min. 64) şi Keșeru (min. 69).

CS Mioveni a pierdut sâmbătă seara, în deplasare, la Buzău, în fața FCSB, cu 0-3. Galben-verzii au primit toate golurile în repriza secundă, iar primele două au fost neregulamentare.

Prima repriză a fost una echilibrată și nimic nu prevestea ce avea să se întâmple după pauză. Elevii lui Pelici au stat bine în teren și au avut și ei ocaziile lor. În primele 45 de minute, gazdele nu prea au contat în atac. La finalul primei reprize, însă, Buziuc a primit al doilea galben și a fost eliminat. Cartonașul roșu a fost primit însă după ce la primul galben, intrarea sa la adversar a fost corectă, la minge, și nu se impunea avertisment.

Cu un om în minus, lucrurile s-au schimbat radical în repriza a doua. Și ca și cum nu era de ajuns, FCSB a dechis scorul după o fază controversată. Arbitrul Bîrsan a dat eronat penalty, în minutul 54, la o respingere regulamentară a lui Scarlatache a balonului, fază în care Keşeru, aflat în spatele lui, s-a aruncat peste el și a căzut. Tănase a finalizat faza cu un șut plasat.

În minutul 65, FCSB a marcat din nou, dar din ofsaid și golul a fost validat. Keșeru aflat în poziție afară din joc a primit în interiorul careului, a șutat, Popescu a respins în primă fază, dar dezorientat nu a mai știu unde a rămas balonul, apoi Stoica a venit singur și a tras, portarul a respins din nou, dar doar până la Dumiter, care a reluat în plasă. Golul trei al gazdelor a fost înscris de Keșeru, după ce s-a desprins de marcaj și a șutat imparabil de la 18 m.

Primarul Georgescu ameninţă cu retragerea echipei din campionat!

„Ăsta de la LPF (n.r. – președintele Gino Iorgulescu) și grecul (n.r. – Kyros Vassaras, șeful CCA) nu înțeleg românește și nu știu nici fotbal! Niște derbedei, care și-au bătut joc de o echipă mai mică pentru a o menține pe Steaua (n.r. – FCSB). Nu știu dacă Vassaras știe fotbal. România nu are un român care să facă delegările, am adus un grec! Niște derbedei! Ăsta de la LPF n-a comentat nimic.

Miercuri vă anunțăm oficial dacă se retrage echipa din campionat! Am mai spus-o, dar acum chiar susțin retragerea ei. Întrebați-i și pe derbedeii ăștia din România ce se întâmplă. Trebuie să discut cu sponsorii și cu Consiliul Local, dar eu susțin retragerea lor.

Derbedeul de la centru și tușierul au viciat rezultatul. Primul cartonaș galben al lui Buziuc nu a fost! Au rezolvat partea cu echilibrul, le era frică arbitrilor că nu va câștiga Steaua! Golul unu și golul doi au venit din două greșeli vizibile de arbitraj”, a declarat Ion Georgescu, primarul din Mioveni, pentru gsp.ro.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.