Ieri dimineață, plecând de acasă către biserică, am observat că vremea se anunța a fi neprielnică, fiind înnorat, ceață, iar temperatura era destul de scăzută. Asta era vremea în ziua când trebuia să primim racla cu Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie la biserică.

La ora 14.00 trebuia să întâmpinăm sfintele moaște, însă Sfântul Nectarie a rânduit altceva, nu cum a fost vrerea noastră. Biserica s-a umplut de copii, care au venit însoțiți de părinți, bunici și cadre didactice, dorind sa fie prezenți la acest moment aparte în istoria de 500 de ani ai localității.

Suntem anunțați că se va întârzia cu sfintele moaște, deoarece foarte mulți credincioși au venit să se închine și nu se poate pleca. Între timp, vremea a început să se schimbe. Ceața s-a ridicat, norii s-au risipit, iar soarele și-a făcut apariția.

Aproape de ora 15:00, clopotele încep să anunțe venirea Sfintelor Moaște. Credincioșii cu lumânări în mâini au ieșit afară, ca să întâmpine Oaspetele Sfânt!Și acum minunea: deși cu câteva minute înainte vântul bătea cu tărie, iată ca Sfântul Nectarie a mijlocit la Dumnezeu ca să oprească vântul, iar soarele să încălzească cu multă putere pe cei care țineau lumânările în mâini. O căldură nemaipomenită ne-a învăluit, iar racla zâmbea în soare!

După ce am intrat în biserică, vântul a început să bată cu și mai multă putere, dar nu putea să ne facă nimic, fiind ocrotiți de Sfânta Biserică! Minuni se întâmplă mereu! Să avem ochi să vedem, urechi să auzim, și inimă plină de credință, pentru a simți!

Ovidiu Marian Vlăsceanu

„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.