ȘCOALA „MIRCEA CEL BĂTRÂN” – CURTEA DE ARGEȘ este singura școală gimnazială din municipiu și din zona acestuia care a participat la FESTIVALUL CONCURS DE BOOK-TRAILERE „BOOVIE”, de la FOCȘANI, desfășurat la finalul precedentei săptămâni, în perioada 15-17 iulie. Pentru prima participare la un concurs de anvergură, concurenții noștri au dat dovadă de responsabilitate și seriozitate reușind performanța de a avea trei echipe calificate în marea finală și cinci echipe calificate pentru finala online.

Una dintre cele 8, formată din 10 elevi ai clasei a VII-a A, a câştigat PREMIUL I, la ediţia din acest an – a VII-a – a acestui eveniment de prim rang. „YOUNG STARS” (aşa cum se numeşte trupa lor) – aflată sub coordonarea doamnei profesoare Adriana Niţă – a luat acest premiu pentru trailerul realizat după cartea „UNIVERSUL ȘTIE”, scrisă de ERIN ENDRADA KELLY, apărută în Colecția Smart Blue la Editura Arthur. Cei 10 iubitori de lectură și de film sunt: Emilian CUCU, Antonio HULEA, Alexandra IONESCU, Ioana IORGA, Alexandru IVAȘCU, Sofia PETRICU, Ingrid SORA, Bogdan SPIRIDON, Raluca TĂNASE şi Bianca TUIU.

Prin obiectivele atinse putem afirma fără să greșim că sunt câștigători toți elevii participanți și calificați în finală și mari iubitori de lectură. Celelalte două finaliste de la Focșani ale școlii sunt:

  • Echipa „PoveStar” – clasa a VI-a B – cartea „Ethan, cel care am fost” de Ali Standish, apărută în Colecția Corint Junior a Editurii Corint. Echipa a fost coordonată de doamna profesoară Ionela Lupaşcu și a avut următoarea componență: Teodora BUFNEI, Natalia FLOROIU, Alexandra GHERGHINESCU, Mateo NIȚESCU, Carla ROTAR, Aida SĂVULESCU, Andrei SIMION, Ioana TUDOSE, Denis UNGUREANU şi Elisa VOICILĂ.
  • Echipa „ROYAL BOOK KIDS” – clasa a V-a A – cartea „Maddie Little și formula prieteniei” de Erin Teagan, apărută în Colecția Smart Age a Editurii Corint. Echipa a fost coordonată de domnul profesor Bogdan Adrian Judeţ și doamna profesoară Otilia Daniela Ionescu și a avut următoarea componență: Elena Roxana ANA, Ioana Cristina ANA, David Georgian BĂLĂLĂU, Vlad Mihail CÎRJE, Albert Valentino DUMITRU, Amalia FEȚEANU, Tudor FLORESCU, Andreea Bianca GIUCLEA, Luca Andrei MIRCEA şi David PÎRVU.

Finalistele din etapa online sunt:

  • Echipa „GREEN RIVER” – clasa a VI-a C – cartea „Știința lucrurilor fragile” de Tae Keller, apărută în Colecția Nemi a Editurii Nemira. Echipa a fost coordonată de doamnul profesor Romeo Retevoi și doamna profesoară Mădălina Pătru și a avut următoarea componență: Matei BICAN, Irina DERVIȘ, Ioan IACOBESCU, Rareș ILIE, Daria PÎRCĂLĂBESCU şi Adelin ȘTEFAN.
  • Echipa „GOOFY” – clasa a VII-a C – cartea „Noaptea despărțirii” de Jennifer A. Nielsen, apărută în Colecția Violet History a Editurii Arthur. Echipa a fost coordonată de domnul profesor Bogdan Adrian Judeţ și doamna profesoară Adriana Niţă și a avut următoarea componență: Mihail BADEA, Dan Tudor BUCUROIU, Iustin Dominic ERNST, Philip IONESCU, David IORGA, Alexia MINCIUNĂ, Ștefania TOBĂ şi Karina VÎLCESCU.
  • Echipa „HOLLYWOOD” – clasa a V-a C – cartea „Ethan, cel care am fost” de Ali Standish, apărută în Colecția Corint Junior a Editurii Corint. Echipa a fost coordonată de doamna profesoară Cristina Emilia Nedelea și a avut următoarea componență: Rareș Andrei BOBOC, Denis, Andrei CUCU, Mihai Alexandru DRAGOMIR, Alin HULEA, Maria Alexandra LECA NEGOI, Matei NIȚU, Luca Vasile OPREA, Darius PREDA, Vlad Ioan PULPEA, Mihnea ȘTEFĂNACHE şi Sara Maria UNGUREANU.
  • Echipa „ECHIPA MISTERELOR” – clasa a VII-a A – cartea „Noaptea despărțirii” de Jennifer A. Nielsen, apărută în Colecția Violet History a Editurii Arthur. Echipa a fost coordonată de doamna profesoară Adriana Niţă și domnul profesor Nicolae Niţă și a avut următoarea componență: Rayman AL AGBARI, Daniel CHISARU, Andreea Raluca ISTRATE, Sebastian MIREA, David Răzvan MITREA, Andrei Luca ȘTEFĂNOIU, Darius UȚĂ şi Alisia Alexandra ZLOTEA.
  • Echipa „YOUNG SEARCHER” – clasa a VIII-a B – cartea „Ținutul țânțarilor” de David Arnold, apărută în Colecția Lectura 14 ani+ a Editurii Youngart. Echipa a fost coordonată de doamna profesoară Roxana Tomescu și a avut următoarea componență: Iuliana ANDREI, Bianca BĂRBULESCU, Raluca CHIFOR, Sofia CÎRJAN, Andy CORBEANU, Denisa DIMA, Sara FLORESCU, Ștefania POPESCU, Darius STAN şi Izabela UNGUREANU.

Felicitări, tuturor! Și la mai multe proiecte și premii! Succes!

Prin amploarea festivalului, Boovie ocupă primul loc în rândul concursurilor extraşcolare din întreaga ţară, făcând parte şi din calendarul oficial al Ministerului Educaţiei. Evenimentul a fost organizat de Colegiul Pedagogic „Spiru Haret” din Focşani, Asociaţia Grow Up Project, Consiliul Judeţean Vrancea şi Primăria Focşani.

La startul competiţiei s-au înscris iniţial peste 425 de echipe, iar la începutul lunii iunie, 343 au trimis spre jurizare book-trailerul cărţii pentru care au optat. La Galele de la Focşani au fost prezenţi peste 850 de elevi şi profesori din ţară şi Republica Moldova, cărora li s-au adăugat circa 250 de elevi din Vrancea, precum şi peste 300 de elevi şi profesori voluntari, care au asigurat bună desfăşurare a festivalului.

În cadrul acestui regal de educație și cultură, elevii, prin selecționarea unei cărți, au trebuit să-și pună în practică abilitățile actoricești și de producție cinematografică pentru a realiza un trailer reprezentativ pentru cartea aleasă.

Pe durata celor trei zile programul festivalului a cuprins mai multe activități, în care s-au îmbinat cartea, lectura, filmul, muzica, ateliere şi întâlniri cu personalităţi din lumea teatrului, filmului şi multimedia, workshop-uri despre poezie şi filosofie, arta actorului.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.