Suntem pe ultima sută de metri cu lucrările de modernizare a DJ 703G, drum care pleacă de la monumentul din Jiblea (Călimănești), traversează Sălătrucel şi Berislăveşti, și ajunge la Şuici, în județul Argeş.

În urma execuției lucrărilor, putem spune că avem în această zonă unul dintre cele mai frumoase drumuri turistice din județul Vâlcea.

Joi, 1 septembrie, am avut o întâlnire cu primarii celor trei localități pe care le traversează drumul – Călimănești, Sălătrucel și Berislăveşti -, am făcut împreună o evaluare a stadiului proiectului și am stabilit ultimele detalii înaintea finalizării acestui obiectiv de investiții.

Pentru modernizarea celor 12,65 km, cât măsoară acest drum județean, Consiliul Județean Vâlcea a investit cca. 17 milioane euro, din fonduri europene.

Constantin Rădulescu, preşedinte C.J. Vâlcea

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.