Lucrările de modernizare a unuia dintre cele mai nevralgice puncte de circulație din Pitești – trecerea peste calea ferată de pe strada Lânăriei – s-au încheiat, iar barierele sunt, în prezent, perfect funcționale.

Sistemul modern de trecere la nivel de cale ferată – STRAIL – realizat din materiale reciclate, durabil și prietenos cu mediul, oferă o trecere auto sigură, lină și silențioasă a căii ferate, inclusiv pentru mașini de mare tonaj și pentru mijloace de transport în comun.

Barierele, cu lungimea de 7-8 m, sunt corelate automat și eficient cu tranzitul peste calea ferată, așa încât timpul de așteptare, în funcție de graficul de deplasare al trenurilor, să fie cât mai redus.

Senzorii sunt amplasați pe calea ferată și sunt acționați la trecerea materialului rulant, acționarea barierelor făcându-se automat, la circa 1.500 m înainte și după zona acestora, prin coborârea lor în momentul în care trenul va fi la distanță de 1 km de trecerea la nivel cu calea ferată, urmată de ridicarea barierelor, imediat după trecerea ultimului vagon.

Au fost, de asemenea, înlocuite traversele și a fost realizat un peron modern pentru călători.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.