Candidatul AUR la Primăria Topoloveni, Gabriel Vasilescu, a rememorat la POLITIKIA.ro, în dialog cu Edi Vasile, câteva episoade din campaniile electorale trecute, atunci când i-a devenit adversar tradiţional primarului Gheorghiţă Boţârcă.
„În anii trecuţi, bătăliile erau aproape fizice, ca să nu zic aşa, verbale, în teren. Ne întâlneam şi ne alergau când puneam şi noi câte un poster, veneau cu Poliţia după noi… Era foarte greu să-ţi faci campanie, aşa că toată lumea se uita în spate să nu-l vadă primarul!
Acum, în ultimii 8 ani, când ne-am civilizat şi nu mai cheltuim în campanie decât depunem, şi legal, ca să nu mai scoatem bani din buzunar, fiecare câţi are ca să bage în politică şi să mituiască, să zic aşa… Aveţi dreptate, zburau plasele cu ulei, cu zahăr, cu făină, cu găleţi, cu cizme, cu biciclete, rolete, sape, cazmale, pixuri, brichete, odorizante de maşină, cu ce îl ducea pe fiecare imaginaţia! Era foarte, foarte greu să te lupţi cu ei, pentru că nu aveai nici banii necesari, nici nu puteai să acoperi o localitate, fie ea comună sau oraş precum Topoloveniul.
De 8 ani încoace eu apreciez Legea electorală; cât depui, atâta cheltui şi, plus de asta, totul să fie la vedere! Să nu mai fie nimic în campanie, să zici că ţi-ai făcut propagandă electorală din buzunarul tău, fie online, fie prin ziare sau alte mesh-uri politice. Ăsta e un lucru foarte-foarte bun!
Vizavi de politica la nivelul oraşului Topoloveni, într-adevăr ea trebuie să fie pe proiecte, nu atac la persoană! În 2016 am propus urbanizarea zonei Ţigăneşti, în campania electorală, cu trotuare, cu piste de bicicletă, iluminat public şi asfalt şi vedem că, acum, acest lucru s-a întâmplat. Proiectul propus de mine a fost luat în seamă de actualul edil-şef şi pus în practică, ceea ce pe mine mă bucură, pentru că nu a rămas undeva doar la nivel de promisiuni. I-a plăcut şi dânsului, până la urmă, şi cred că aşa ar trebui să se facă politica! Trebuie să se facă ceva pentru locuitori. Nu trebuie să promitem locuri de muncă, avem din acestea destule. Nu mai avem, în schimb, forţă de muncă, iar asta v-o spun din experienţă”.
„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.