Evenimentul este organizat de Consiliul Judetean Argeş, în parteneriat cu academicianul Gheorghe Păun și revista Curtea de la Argeș, Teatrul „Alexandru Davila” Piteşti, Primăria Municipiului Curtea de Argeș și Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu” Curtea de Argeș, sub auspiciile „Anului Urmuz în Argeș” (140 de ani de la naștere – 100 de ani de la moarte).

Evenimentul se va derula pe perioada a trei zile, iar sâmbătă va avea loc și premiera piesei Urmuz, jucată de actorii de la Teatrul „Alexandru Davila” Piteşti, la care intrarea este liberă!

Conducerea Consiliului Județean Argeș vă invită să participați la deschiderea oficială a Simpozionului Internațional „URMUZ 140-100”, ce va avea loc vineri, 17 martie 2023, ora 09:45, la Primăria Municipiului Curtea de Argeș, o noutate absolută în peisajul cultural și jurnalistic românesc.

Au răspuns invitației de a participa la eveniment dl Lucian Romașcanu – ministrul Culturii și dl academician Ioan-Aurel Pop – președintele Academiei Române.

Pentru reprezentanții mass-media, Consiliul Județean Argeș pune la dispoziție transport cu microbuz, plecarea având loc la ora 08:30, din parcarea C.J. Argeș. (FOSTUL CENTRU DE CALCUL)

Mai multe detalii despre Urmuz și evenimentul de la Curtea de Argeș oferă academicianul Gheorghe Păun:

Demetru Dem. Demetrescu-Buzău, cunoscut drept Urmuz, s-a născut la Curtea de Argeș. Deși opera sa cunoscută este una relativ redusă, a influențat literatura, la nivel european și internațional.

Urmuz este cunoscut ca fiind cel mai original reprezentant al avangardei literare de la noi, inaugurând literatura absurdului, antiproza, Dadaismul.

PROGRAMUL Simpozionului Internațional „URMUZ 140-100”:

Vineri, 17 martie 2023 – Primăria Municipiului Curtea de Argeș

09:45-10:30 – Ceremonia de deschidere (Discursuri invitați).
10:30-11:00 – Vorbitor invitat (Ion Pop).
11:00-12:00 – Pauză de cafea la Cafeneaua „La Urmuz”.
12:00-13:00 – Prima sesiune (Hotel Posada).
15:30-17:00 – A doua sesiune.
17:00-17:30 – Pauză de cafea.
17:30-18:30 – A treia sesiune.

Sâmbătă, 18 martie 2023 – Hotel Posada

10:00-10:30 – Vorbitor invitat (Giovanni Rotiroti).
10:30-11:30 – A patra sesiune.
11:30-12:00 – Pauză de cafea.
12:00-13:00 – A cincea sesiune.
15:30-16:30 – A șasea sesiune.
16:30-17:00 – Ceremonia de închidere – Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu”.
19:00-21:00 – Teatrul „Urmuz” de Valeriu Butulescu, interpretare Teatrul „Alexandru Davila” Pitești.

Duminică, 19 martie 2023 – Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu”

10:00-12:00 – Expoziția „Urmuz văzut de graficienii lumii”, prezentare de cărți, muzică.