Curios din fire, colegul Edi Vasile l-a „descusut” pe şeful Cancelariei din Prefectura Argeş despre scopul vizitei în Argeş a ministrului Culturii, Raluca Turcan. Astfel, am aflat că domnia sa a vizitat biserica de la Goleşti, monument istoric din sec. XVII, care se află într-o stare avansată de degradare şi care are nevoie urgentă de conservare şi reabilitare. În acest sens, şefa PNL Argeş, Alina Gorghiu, a iniţiat un proiect de lege, iar la începutul lunii septembrie, acesta a trecut de Senat, fiind adoptat. Urmează traseul şi la Camera Deputaţilor, iar în caz de reuşită şi acolo, biserica din Goleşti ar urma să primească câte 1.000.000 de lei anual, timp de 15 ani, de la bugetul de stat.

Vizita ministrului Culturii a continuat la Muzeul Naţional Brătianu, instituţie care se află în subordinea directă a ministerului, dar şi două şantiere, cel de la Galeria de Artă din Piteşti şi cel de la Muzeul Judeţean. Şi asta deoarece Ministerul Culturii este partener şi este direct interesat de cum se prezintă proiectele în cauză…

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.