Liviu Gabriel Mușat, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, a participat, la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, alături de Andreea-Mirela Tache, directorul Cabinetului Directorului General, la slujba de resfinţire a Paraclisului Palatului Episcopal de la Curtea de Argeș, monument restaurat cu ajutorul fondurilor europene prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.
La slujba de resfințire au participat oficiali ai Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, alături de reprezentanți ai autorităților locale şi credincioşi, care au subliniat importanța acestui proiect pentru comunitate și pentru păstrarea identității culturale a regiunii.
În anul 2016, din necesitatea de a conserva și valorifica ansamblul Mănăstirii Curtea de Argeș, un loc încărcat de istorie, tradiţii şi legende, Arhiepiscopia Argeșului a obținut finanțare din REGIO pentru implementarea proiectului „Restaurare, consolidare și punere în valoare a Ansamblului Palatului Episcopal de la Curtea de Argeș, a clădirilor anexă, a bisericii de lemn Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, a zidului de incintă, a rețelelor exterioare și construire punct de informare”. Lucrările de consolidare, restaurare și valorificare turistică a Mănăstirii Curtea de Argeș, cu o valoare totală de aproape 22 de milioane de lei, realizate în perioada 2017-2022, au făcut posibilă redarea publicului larg a unui obiectiv de patrimoniu cultural restaurat, conservat și amenajat corespunzător în vederea desfășurării unor funcțiuni adecvate, compatibile cu statutul de monument istoric, astfel încât să poată să își îndeplinească misiunea culturală, socială și educativă.
În județul Argeș, pe lângă Ansamblul Palatului Episcopal de la Curtea de Argeș, au mai fost restaurate, cu sprijinul fondurilor europene nerambursabile, Mănăstirea Aninoasa, Mănăstirea Negru Vodă și Parohia Sf. Nicolae Popa-Savu.
Cu ocazia acestui eveniment important petrecut în anul în care arhiepiscopul argeșean a împlinit vârsta de 80 de ani, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a scos două monede aniversare, precum și un volum care cuprinde prezentarea activității desfășurată de chiriarh în cei 40 de ani de arhierie. Pentru a-și exprima recunoștința față de eforturile depuse, cei implicați în realizarea acestui proiect important au primit din partea Ierarhului atât monede, cât și volumul aniversar.
ADR Sud-Muntenia continuă să sprijine astfel de inițiative care contribuie nu doar la conservarea patrimoniului cultural, ci și la dezvoltarea durabilă a regiunii.
Trackback-uri/Pingback-uri