Legea 96/1998 statuează ziua de 26 iunie drept Zi a Drapelului Național. Simbol al luptei poporului român pentru libertate, Drapelul Național amintește fiecărui cetățean român datoria sfântă de a servi cu credință patria, de a apăra cu orice preț unitatea, suveranitatea și independența României.
Drapelul național este unul din cele trei simboluri naționale ale României, parte a identității naționale, alături de Stema națională și Imnul național.
Drapelul României este tricolor: roșu vermillon, galben crom și albastru cobalt, plasate vertical, albastrul fiind așezat la lance, galben la mijloc și roșu în exterior.
Tricolorul a fost adoptat ca simbol al națiunii în prima zi a victoriei Revoluției de la 1848, când Guvernul provizoriu de la București a promulgat decretul de instituire a Drapelului Național. Astfel, s-a stabilit ca roșu, galben și albastru – să reprezinte steagul național al tuturor românilor, purtând deviza Dreptate și frăție, acordându-i-se şi denumirea de „stindard al libertății”.
Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859, mărețele momente ale istoriei noastre, Independența din 1877 și Marea Unire din 1918, luptele purtate în cele două războaie mondiale, s-au desfășurat toate sub semnul Drapelului Național. Este de datoria noastră să ne aplecăm mereu asupra trecutului și să respectăm eroismul înaintașilor.
Să păstrăm în suflet mândria celor trei culori ale Drapelului Național:
- ROȘU – care semnifică sângele înaintașilor noștri vărsat pe pământul românesc de-a lungul veacurilor. El îndeamnă ca dragostea față de neam și de țară să fie la fel de aprinsă ca focul roșului din steag.
- GALBEN – care exprimă grandoarea țării, prestigiul și virtutea.
- ALBASTRU – care semnifică seninul cerului, al cugetului și gândirii neamului românesc, credința și puterea cu care suntem legați de pământul patriei.
Primar, Nicolae Dinică
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.