Consiliul Județean Argeș a fost astăzi gazda unei întâlniri cu Mustafa Yildiz, directorul Institutului Cultural Turc „Yunus Emre” din București. În cadrul întâlnirii au fost purtate discuții privind planificarea unor programe și evenimente care să fie desfășurate în județul Argeș. Institutului Cultural Turc „Yunus Emre” are 52 de centre în întreaga lume, iar în România are două centre, la București și Constanța, cu 2.000 de cursanți anual.

“Avem toată deschiderea pentru o colaborare și nu este deloc întâmplător faptul că anul acesta, în primăvară, am primit și vizita doamnei ambasador. Legăturile noastre sunt strânse, ne leagă o istorie împreună. Avem instituții de cultură prin intermediul cărora putem dezvolta mai multe proiecte culturale comune”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu.

De altfel, astăzi a fost semnat un protocol de colaborare între Muzeul Județean Argeș și Institutul Cultural Turc „Yunus Emre”. În fapt, acest protocol reprezintă o continuare a colaborării dintre cele două instituții de cultură. În luna mai a acestui an, la Muzeul Județean Argeş a avut loc vernisajul expoziției de fotografie „Göbekli Tepe – Primul Templu al Umanității”, în cadrul conferinței „Patrimoniul Mondial UNESCO în Turcia”, eveniment la care a participat E.S. Dna Ambasador Füsun Aramaz. La întâlnire au mai participat directorul Direcției de Cultură, Turism și Tineret, Roxana Stoenescu și managerul Muzeului Județean Argeș, Cornel Popescu.

„Cu Turcia avem deja o experiență împreună, pe proiecte europene. Am avut două proiecte pe Comenius Regio, unul dintre ele fiind cu Turcia, proiect care a vizat atât latura culturală, cât și pe cea de educație și tineret. De asemenea, la Festivalul Internațional de Folclor Carpați, Turcia a fost prezentă întotdeauna cu ansambluri de succes. Am fi bucuroși că continuăm colaborarea cu Turcia, cu proiecte punctuale de acest gen”, a precizat directorul Direcției de Cultură, Turism și Tineret, Roxana Stoenescu.

Directorul Institutului Cultural Turc „Yunus Emre” din București, Mustafa Yildiz, a propus, ca prim proiect de colaborare, organizarea unor cursuri gratuite de limbă turcă. Cele două limbi, turca și româna, au aproximativ 3.000 de cuvinte comune. De asemenea, din partea delegației turce a venit și propunerea unei înfrățiri între județul Argeș și o regiune din Turcia.

M.C.B.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.