Vor fi dați saptămâna viitoare în folosință încă 21,35 de km din Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova-Pitești. Practic, cei aproape 40 de km ai acestui tronson vor asigura inclusiv varianta de ocolire a municipiilor Slatina și Balș. Odată evitate aceste localități extrem de aglomerate de pe traseu, drumul între Pitești și Craiova va putea fi parcurs într-un timp considerabil mai scurt și în condiții de siguranța mult mai mari. Am încredere în constructorul român că va demonstra aceeași seriozitate și în privința tronsoanelor 3 și 4, la care lucrează.

Nu pot spune același lucru despre constructorul italian al tronsonului 1, care în continuare înregistrează întârzieri. Este evident că în acest ritm nu va finaliza lucrările până la sfârșitul acestui an. Dacă nu își îmbunătățeste mobilizarea, acesta va suporta consecințe contractuale severe. Vreau să ia foarte în serios acest avertisment și sper să nu fiu nevoit să îl pun în aplicare!

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.