Consiliul Judeţean Argeş a aprobat, în cadrul unei ședințe extraordinare convocate astăzi, 21 iulie 2022, în format online, modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Județean Argeș nr. 93/31.03.2022 privind aprobarea proiectului cu titlul „Consolidarea infrastructurii medicale pentru a face față provocărilor ridicate de combaterea epidemiei de COVID-19 la Spitalul de Pneumoftiziologie Sf. Andrei Valea Iașului”, cu modificările și completările ulterioare.

Proiectul este depus în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare – Axa prioritară 9, Prioritate de investiție 9a, apel de proiecte POIM/935/9/1/Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19/1/Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19.

Facem precizarea că Spitalul de Pneumoftiziologie „Sf. Andrei” Valea Iașului este deja beneficiarul unui proiect cu dotarea de aparatură medicală destinată combaterii epidemiei de COVID-19, iar acest nou obiectiv de investiții care a fost supus acum atenției consilierilor județeni vizează infrastructura electrică care să asigure condițiile funcționării fără riscuri a aparaturii medicale, precum și alte investiții complementare.

Autoritatea de Management POIM a recomandat reîncadrarea unor categorii de investiții – instalații electrice pentru televiziune prin cablu (CATV), instalațiilor electrice sistem de supraveghere video (TVCI) și instalaţii electrice sistem control acces, precum și o parte a cheltuielilor cu elaborarea DALI, Proiect tehnic, Dirigenție de șantier – la cheltuieli neeligibile.

Astfel, deși valoarea proiectului rămâne la 9,8 milioane de lei cu TVA, a fost nevoie de aprobarea unei cofinanțări în valoare de aproximativ 296.000 lei. Această valoare neeligibilă, conform protocolului de colaborare, va fi suportată proporțional conform cotelor procentuale, astfel:

  • Consiliul Județean Argeș: 291.294 lei;
  • Spitalul de Pneumoftiziologie „Sf. Andrei” Valea Iașului: 4.858 lei.
  • Valoarea eligibilă a proiectului (finanțarea nerambursabilă): 9,5 milioane lei.

„Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru disponibilitate și pentru faptul că sprijiniți aceste investiții importante ale Consiliului Județean Argeș cu impact deosebit în dezvoltarea comunităților din județul nostru. Cred că și acest format online ne facilitează foarte mult activitatea și ne permite să fim mult mai eficienți. Pentru că am intrat în linie dreaptă cu foarte multe proiecte europene și pe Anghel Saligny, vom mai recurge și în perioada următoare la convocarea de ședințe extraordinare, astfel încât să putem accesa cât mai rapid fondurile disponibile”, a declarat Marius Nicolaescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.