Am pornit spre al patrulea an de mandat și probabil vă întrebați care este stadiul Spitalului Municipal Pitești. De acesta se leagă așteptările celor mai mulți dintre dumneavoastră.
Studiul de oportunitate care să ne spună, culmea, dacă e nevoie de un spital, în ciuda tuturor evidențelor că este nevoie, s-a dovedit doar praf în ochi aruncat de primarul PSD. A fost întârziat impardonabil de mult, după care, în luna decembrie a acestui an, a fost suspendat de primar pentru că firma nu și-ar fi făcut treaba. Ce convenabil! Pot să mă întreb, oare, cu cât s-a ales firma respectivă ca să mimeze că lucrează?
Studiul de fezabilitate (bugetat degeaba al treilea an consecutiv!) nu a fost încredințat nici acum. Noi, consilierii, am votat. Primarul PSD, prin aparatul din subordine, nu a fost capabil să se achite de partea sa de responsabilitate. Cu alte cuvinte, nu și-a făcut treaba iar asta, pe românește, se numește incompetență. Să-ți ia aproape patru ani ca să te afli în același punct nu poate fi decât o dovadă clară că atât poți.
Avem, în schimb, niște randări, niște fotografii extraordinare despre cum ar putea fi spitalul, scoase nu-se-știe de unde, după gândirea nu-se-știe cui și vânturate fără pic de rușine prin presă.
Numai PSD și oamenii lui cred că poți acoperi cu poze un mandat în care au eșuat în cele mai importante proiecte pe care cetățenii și le doresc: spital civilizat, parc industrial care să le ofere locuri de muncă variate și o pădure protejată de samsarii imobiliari!
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.