În fiecare zi ne ocupăm de acest subiect, este prioritate de agendă pentru guvern. Fugarul Minel Florin Prina, fostul primar al Municipiului Slatina, a fost adus în țară. În această noapte a ajuns la Penitenciarul Rahova. Era ultimul fugar dintre condamnații în același dosar cu Darius Vâlcov care se sustrăgea de la pedeapsă. El are de executat 4 ani și 6 luni de închisoare. Și în acest dosar, se face justiție până la capăt!

Mulțumim autorităților din Republica Italiană pentru cooperarea judiciară bună. În anul acesta, circa 100 de fugari au fost aduși numai din această țară.

Statul român se ocupă de combaterea fenomenului fugarilor indiferent de numele lor. În total, numărul persoanelor ajunse din străinătate în structurile Administrației Naționale a Penitenciarelor anul acesta se apropie de 1.000. Dintre aceștia, peste 700 sunt fugari condamnați de instanțele românești.

O altă categorie, peste 260 de persoane, sunt cetățeni care au comis fapte în străinătate, dar au solicitat să execute pedeapsa în țară. Este o dovadă a faptului că în penitenciarele românești sunt condiții preferabile celor din alte țări. Fugarii care invocă condițiile din penitenciare pentru a evita predarea către România vehiculează informații false.

Vom face și în continuare tot ce putem pentru aducerea fugarilor în România!

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.